E doar in suflet...

E doar in suflet... 

Ma dezinhib...mirosind buzele tale a primavara...paru-ti miroase a ghiocei...de azi toamna pastra in suflet mirosul florilor de tei... 

Miroase a primavara-n vai...si a alte flori de....levantica?! 

Miroase a...sufletul tau...ce l-am incins in crang aseara...Miros...campiile de noi,si lunci si vai.Izvorul arde...si mi-as spala in el,cele,cateva pacate.Izvorul copilariei noastre... 

 Miroase a nori,vin peste noi...si tuna.Miroase a furtuna ce am scris-o ieri,si am s-o public doar maine...Miroase a cosite angelice si-a ochi patrunzatori ca ai tai;Miroase a ger,a nameti,si-a inghet cand tu pleci... 

Eu?!A  ce miros eu,primavara asta?Miros a dragoste,primavara mea,miros a soapte,a priviri intense,noi doi sub clar de luna nebuna. 

Rasarise doar pentru noi,luna,eclipsase soarele,mai stii ghioceii? 

Gemeau sub noi,sub iubirea noastra.Miroase a curat si a proaspat,ca-n fiece luna.Miroase a mine...nebuna.Alerg prin primaveri,prin toate,le-as da inapoi,sa te ajung,sa-ti fiu mai aproape.Da, miroase reavan a ziua mea.De aproape,miroase... 

Tu? 

Mirosi a tinerete primavara mea.A primaveri adunate-ntr-o banca,in palatul de clestar.Tu esti stapanul,primavara asta-n care se anunta dezastre,pe tarm ori pe mare.Ieri inca mirosea a complice,a noi.A fecunditatea ce ne provoaca teama,a noi doi impreuna. 

Tu si cu mine.Eu fara tine. 

Punct. 

Si,de la inceput. 

E primavara.Spun inceputul.Sunt ghiocei,imi place sa ascult cum canta fosnetul frunzelor ce abia se dezvolta.Canta pace,canta a noi,la inceput.Primavara mirosi a inceputuri de noi forme,culoare si parfum. 

Mereu ca

Mereu ca... 

Mereu neatinse erau.Mereu ca niste amalgamuri de sentimente.Mereu ca furtunile in desert.Mereu ca soarele dupa ploaie. 

 De ce era mereu? 

Se cutremura pamantul,stancile pierdeau sudoarea valurilor,oceanul era disperat,mereu ca nisipul insetat de scoica straina adusa de un curent puternic.Cerseau mereu norii putine lacrimi pentru natura,pentru strainul lor soare,ce sosotea cu marile si oceanele.Mereu nespuse ganduri traiau adanc,intr-o petera nesatula de lilieci si insecte"exotice".Respirau adanc si setea de oxigen le marea starea de disperare. 

Albastrul de pe fundul marii insetat de alge se schimba in cenusiu,nepatruns in nisip,se dezlipea de-o stanca si savura aroma unui val spumos.Un peste colorat priveste incrucisarea algelor,priveste o scoica desfacuta,crapata....durerea ii e profunda...se vede ca e sparta,valuri energetice au trantit-o-n stanca. 

 Mereu ca niste sentimente spulberate... 

Erau mereu...

O zi ploioasa de toamna

O zi ploiasa de toamna  

   Deschid cu greutate ochii de parca picaturi mari de plumb imi apasa pleoapele.Somnul nu vrea inca sa-mi plece din gene si atunci,cand aud ploaia care bate in fereastra,imi explic de ce dimineata asta e parca prelungirea nefireasca a noptii. 

   Ploua de azi noapte in rafale de parca vara isi da o data cu ploaia asta ultima suflare.Din cauza norilor plumburii nu se mai vede nici urma de razadin soarele,cu cateva zile in urma stralucitor.Stropi de ploaie reci cad vertical pe asfalt,abatand petale de flori,biciuind copaci,rotind intr-un cerc stramb ultimele frunze desprinse din copaci.Pamantul imbibat cu ploaia rece da impresia inceputului de potop caci musteste de apa.Nici urma de speranta din partea cerului:e tot gri-cenusiu,iar norii odinioara albi si pufosi s-au razvratit si ei impotriva verii ce tocmai a plecat si tin in doliu de-o saptamana incheiata intreaga natura. 

   Cu siguranta o ploaie ce nu mai conteneste,nu face decat sa ne faca melancolici sa cautam intr-o astfel de zi bucuria dinauntrul fiecaruia din nou,compensand astfel tristetea din picaturile de ploaie.

 Particule din noi...

Vreau să mă revărs cascadă în tine

Şi apoi să curg cuminte în infinitul ocean,

Să-ţi iubesc evidentul şi ascunsul,

Să-ţi iubesc străveziul şi opacul.

Vreau să ne amestecăm printre şoapte

Şi să ne descompunem treptat

Până la cele mai mici particule de iubire.

Primul fulg de nea

Primul fulg de nea

     Priveam spre cerul alb,dar senin,in sus de tot,si simteam ca zbor spre varful celui mai inalt munte de nor.Simteam incet,desi usor,ca si cand as fi primit niste aripi de inger transparente ,ca o pelerina magica,ce ma facea sa zbor,si usor sa ma asez in patul meu moale si pufos din nori.Ma acopar cu plapumioara alba ca zapada si inchid pleoapele grele.Zambetul de pe buzele rosii se stinge la culoare,culoarea obrajilor aluneca ,iar parul negru ca pana corbului cade incet pe fata-mi palida.

     Dar ,la inceputul noptii,ceva rece ca gheata a facut un popas pe obrazul meu.

      Era semn ca fiind primul fulg de nea.

      Primul fulg de nea a pus o amprenta pe sufletul meu si pentru un moment l-a inghetat.

    Asteptam acest moment,dar nu sa vina pe neasteptatelAtingandu-l ,am simtit zapada in suflet,dar si mirosul sarbatorilor.

  Mirosul merelor,a nucilor si colaceilor impletiti ca spicul de grau,zaharul ars de pe fursecuri,scortisoara,si ciocolata fierbinte ce ofileste fulgii.

   Dar bucuria mea era tot mai mare cand ma apropiam de casa.Frigul a inghetat geamul,si se vedeau doar luminitele multicolore ale bradului,focul din semineu,caldura dragostei din familie si rasetele copiilor zglobii.......

Pastel de toamna

Era pe la sfârşitul lui septembrie şi în parcul de la marginea oraşului frunze de aur vechi şi de aramă se alergau pe alei.Bruma dimineţii aşternuse pe sub crengile golaşe un covor atotstăpânitor de foi uscate.

 Toamna sprijinea,în fundal,cerul dungat al acelei după-amiezi cu arbori în tonuri negre-maronii.Aerul lor solemn,monumental simboliza parcă veşnicia.Parcul îşi etala ultimele splendori.În contrast cu verdele unor arbuşti care săgetau spre cer,se conturau panoramic pete galben-citron,rubinii şi de rugină într-o veritabilă metaforă picturală.Încet,peste întreaga fire,îşi arunca lumina oblică spre asfinţit soarele pârguit al toamnei. 

 Păşind într-un intrând al parcului,m-am aşezat pe bancă mea preferata.Descopeream treptat printre sunetele slabe şi monotone ce vesteau sosirea vânturilor,că în jur frunzele păreau nişte pleoape,ce se închideau pline de somn.Un fir de vânt,venind din depărtări,trecea pe deasupra ierburilor îngălbenite.Pajiştea cenuşie era smălţuita cu brânduşe care împrumutaseră  albastruirea galbenă a cerului.Dinspre stânga,îşi făcea simţită prezenţa astrul diurn,deoarece culorile parcă înviau pe întinderea luminişului,imprimând farmec declinului naturii.Şi totuşi toamna muşcase adânc din verdele parcului.Fiecare frunză are o inimă bolnavă,chiar dacă purtată de vânt părea o pasăre aurie.Admirând această esenţă de culoare,muzică şi poezie,pierdusem noţiunea timpului.Deodată ceţuri vinete începuseră a păşi printre ramurile golaşe.În sinea mea mă simţeam într-o lume ostilă.Parcul răsuna trist în singurătate şi începea să se dizolve în negură. 

  Toamna îşi îngrămădea norii negrii şi mişcători deasupra întregii firi.Începuseră să plouă mărunt şi des în lungul aleii.Melancolic,cerul plumburiu coborâ pe pământ. 

 Ridicându-mă de pe bancă solitară,mi s-a părut că am mâinile pătate de toamna însângerată.Din nord soseau ecouri vechi ale plânsului lui brumar. 

  Astăzi,ploaia mi-a bătut în suflet cu degete de ploaie.

 

Pagini uscate

 Pagini uscate

    Paseam pe covorul cenusiu batut de praful gros ca scoarta de copac,si intind mana palida ca ceara si deschid usa neagara ce ducea spre pod.Intrand acolo am observat cum culoarea cenusie si-a pus amprenta pe intreaga incapere.

    Mirosul era inchis si sufocant,podul parea vechi,de sute de ani.Podelele erau maro cu praf si putin umede de la ploaia ce se chinuia sa patrunda prin tabla acoperisului,dar nu avea cum,si la fiecare pas facut pe ele scartaiau ,iar amprenta papucului ramanea si se vedea precum niste stafii ce se ridicau in aer si pluteau.Geamurile nu aveau incuietori,erau stricate,iar perdelele erau roase.Becurile erau sparte,si totul era negru-cenusiu si foarte pustiu.Sub patul vechi si ruginit era o lada veche,verde inchis cu smaralde pe ea.Acolo se aflau amintirile:pozele,caietele,cartile groase,totul….

    Cautand un album,am gasit un caiet,care de fapt nu era chiar un caiet…

    Era mai mult  o invelitoare fara foi,pentru ca paginile erau uscate,de vechime,iar cotorul era ros,probabil de soareci.Bunica a uitat ca mai exista asa ceva in pod.