Licurici sunt,dar am mai fost?
Eram mic,si vedeam cum viata curge in flacari,pe firele minuscule si fine de iarba proaspata, in adancul unei paduri intunecate cu o singura pata de lumina.Ma prefaceam ca un neastamparat de doi bani,ce nu avea curaj sa patrunda in conul unui fluture sa guste o firmitura de mancare.Pieptu-mi fremata de culoare,asa zis ochii mei se inecau intr-un mic mister.
Precum greierele,recunosc sunt turbat de lenes,abia reusesc sa mai stralucesc noaptea...Ce pot sa spun..Nimic.
Podoabe de zahar ca niste piramide uriase ,ce pentru mine nesimtitul,erau doar niste puncte albe.
Of,luciditatea asta nebuna ma mananca de viu;nu reusesc sa-mi revin de cand o voce mi-a spus:
Esti orb si nu esti tu,ai fost dar nu vei mai fi!
Speriat de atata cruzime ,violenta si ura,disperat de timpul care trece ca nebunul ma intreb de ce sunt acum si nu am mai fost sau am mai fost?!
Cred ca sunt nebun,prea nebun dupa fiinta mea.Recunosc ca uneori ma prabusesc in tacere.
Oare de ce sunt asa de orb?
Oare de ce nu sunt eu cum am mai fost?
.....Mereu am crezut ca sunt doar eu.Dar nu!Mereu am fost altcineva!Un al doilea eu!
De ce ?
Pentru ca nu ma interesat niciodata de unde vin,prin ce trec,ce fac.
Sunt nebun de mine!
In adancul sufletului meu sunt imagini...imagini pe care le iubesc si ma ajuta sa privesc inainte si sa am incredere ca totul va fi bine pana la urma...Chiar daca nu stiu :Ce am mai fost.
